APEL pentru REFACEREA SINAGOGII din Mediaș






Sinagoga din Mediaș revine pe scena culturală a orașului cu o serie de activități și programe. Prima acțiune va avea loc pe data de 31 iulie 2014 și se va desfășura în intervalul 10-18. "Ne propunem să amenajăm curtea sinagogii astfel încât să devină un loc plăcut pentru oricine își dorește să se bucure de puțină liniște și verdeață – localnici, dar și turiști. Suntem deschiși ideilor voastre și sperăm ca împreună să creăm un loc frumos și interesant pentru toată lumea. Așadar, apelăm la dvs. pentru că avem nevoie de voluntari cu ajutorul cărora vom săpa grădina, vom planta iarbă, vom curăța și vopsi gardul și veranda și alte mici lucrări de îmbunătățire. Vă așteptăm echipați cu pantaloni lungi (preferabil) și pantofi închiși, șepci sau pălării de soare și mult entuziasm! Noi vă punem la dispoziție unelte și vopsea, precum și gustări și răcoritoare pe tot parcursul zilei. Voluntarii sunt rugați să ne scrie pe adresa anda.reuben@gmail.com pentru înscriere, dar și pentru informații suplimentare. Multumim anticipat și vă așteptăm în număr cât mai mare", se arată în apelul lansat pe rețeaua de socializare Facebook.
Un produs Blogger.