CRESC IMPOZITELE pe APARTAMENTE și SCAD cele pe CASE MARI


Impozitul va creşte de anul viitor cu o sumă modică pentru toate apartamentele din blocuri cu peste trei etaje şi opt apartamente şi cu câteva zeci de lei pentru locuinţele din clădiri vechi de peste 30-50 ani şi va fi redus pentru locuinţele spaţioase, mai mari de 150 metri pătraţi. Modificările privind impozitul pe locuinţe apar în ultima formă a proiectului noului Cod Fiscal, redactat după retragerea de pe site-ul Ministerului Finanţelor şi obţinută de Mediafax. Din document reiese că persoanele care locuiesc într-un bloc cu mai mult de opt apartamente şi trei etaje vor datora cu 10 lei în plus la impozit. Cei care locuiesc într-o clădire cu o vechime cuprinsă între 30 de ani şi 50 de ani vor avea de plătit cu câteva zeci de lei în plus, în timp ce persoanele care deţin apartamente sau case mai mari de 150 de metri pătraţi vor datora sume mai mici decât cele plătite anul acesta.
Cum se calculează impozitul pe clădiri
În cazul persoanelor fizice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei de impozitare de 0,1% la valoarea impozabilă a clădirii. Această valoare se calculează prin inmulţirea mai multor elemente care determină particularităţile clădirii (suprafaţă, tipul clădirii, zona în care se află). Valoarea impozabilă a clădirii, exprimată în lei, se determină prin înmulţirea suprafeţei construite (metri pătraţi) cu o anumită valoare impozabilă, exprimată în lei pe metru pătrat, stabilită prin lege şi care diferă în funcţie de tipul clădirii (spre exemplu, valoarea impozabilă pe metru pătrat a unei clădiri cu cadre din beton şi instalaţii de apă, canalizare, electricitate sau încălzire este mai mare decât valoarea impozabilă a unei clădiri cu pereţi exterior din lemn şi fără astfel de facilităţi). Valoarea impozabilă rezultată în urma acestui calcul este ajustată în funcţie de rangul localităţii şi zona în care se află clădirea. Aceşti coeficienţi sunt stabiliţi prin lege, fiecare primărie determinând adresele care corespund unei anumite zone. La aceste calcule, în actuala formă a Codului Fiscal mai sunt prevăzute o serie de facilităţi pentru anumite tipuri de locuinţe. Practic, noua formă a Codului Fiscal ar urma să elimine aceste beneficii, ceea ce va duce la creşterea impozitelor pentru anumite tipuri de locuinţe (blocurile mari şi clădirile vechi) şi scăderea impozitelor pentru locuinţele mai mari de 150 de metri pătraţi. Noua formă prevede eliminarea art. (6), (7) şi (8) de la Art. 251 din Codul Fiscal.
Cine va plăti impozite mai mari
Noul proiect al Codului Fiscal menţine prevederea că, pentru clădirile rezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice, impozitul pe clădiri este calculat prin aplicarea unei cote de 0,1% asupra valorii impozabile a clădirii şi că valoarea impozabilă este determinată prin înmulţirea suprafeţei construite desfăşurate, exprimată în metri pătraţi, cu o anumită sumă fixă şi un coeficient de corecţie stabilit în funcţie de rangul localităţii şi zona în care este amplasată clădirea, dar nu mai preia şi regula că, pentru un apartament amplasat într-un bloc cu mai mult de 3 niveluri şi 8 apartamente, coeficientul de corecţie este redus cu 0,10 puncte. Eliminarea acestei menţiuni presupune că fiecare familie care locuieşte într-un apartament dintr-un bloc cu mai mult de trei etaje şi opt locuinţe va plăti de anul viitor cu până la 10 lei în plus, suma totală pe care administraţia statului o va colecta astfel suplimentar urmând însă să se ridice la câteva zeci de milioane de lei, având în vedere că în România sunt locuite aproximativ 3,6 milioane apartamente.
Cum se vor calcula impozitele pentru locuinţele vechi
O altă facilitate pe care, conform actualului proiect, Guvernul nu o va mai păstra este cea prin care valoarea impozabilă a clădirii, în funcţie de care este calculat impozitul anual, este redusă cu 20% pentru clădirile cu o vechime de peste 50 de ani la data de 1 ianuarie a anului fiscal de referinţă şi cu 10%, pentru clădirile cu o vechime cuprinsă între 30 de ani şi 50 de ani inclusiv la data de 1 ianuarie a anului fiscal de referinţă. Proprietarii de locuinţe din clădiri vechi vor plăti în consecinţă, de anul viitor, un impozit mărit cu câteva zeci de lei, deoarece suma de achitat va fi raportată la o valoare de impozitare care nu va mai include această reducere.
Impozite mai mici pentru spaţii mari
Noul proiect de Cod Fiscal elaborat de Guvern nu preia însă nici regula care stabileşte că, pentru o clădire utilizată ca locuinţă şi a cărei suprafaţă construită depăşeşte 150 de metri pătraţi, valoarea impozabilă este majorată cu câte 5% pentru fiecare 50 metri pătraţi sau fracţiune din aceştia. Fără această prevedere, proprietarii de case cu suprafaţă mare vor plăti de anul viitor un impozit mai mic comparativ cu cel din prezent, deoarece suma de plată nu va mai creşte în funcţie de acei metri pătraţi care depăşesc suprafaţa totală de 150 metri pătraţi. În noua variantă a Codului Fiscal, cifrele cu care sunt calculate valoarea impozabilă a clădirii, inclusiv cele reprezentând coeficientul de corecţie, sunt similare celor actuale, modificările la suma de plată rezultând doar din nepreluarea acestor condiţii.
Persoanele fizice cu mai multe case nu vor mai fi impozitate suplimentar
Persoanele care deţin mai multe proprietăţi în afara celei de domiciliu nu vor mai fi impozitate suplimentar, conform sistemului aplicat în ultimii ani, această impunere urmând să fie eliminată de anul viitor, prin noul Cod Fiscal. Legislaţia actuală impune persoanelor fizice care au în proprietate două sau mai multe clădiri un impozit majorat cu 65% pentru prima clădire în afara celei de la adresa de domiciliu, cu 150% pentru a doua clădire şi cu 300% pentru a treia clădire şi următoarele în afara celei de la adresa de domiciliu. Ultima formă a proiectului noului Cod Fiscal, redactată după retragerea documentului de pe site-ul Ministerului Finanţelor şi obţinută de Mediafax, indică însă faptul că această impozitare suplimentară va fi eliminată.
Guvernul va impune firmelor impozite mai mari
Guvernul va schimba radical modul de calcul al impozitului pe clădirile firmelor, stabilit în prezent în funcţie de valoarea contabilă, şi va impune un mod de calcul bazat strict pe valoarea clădirii rezultată dintr-un raport de evaluare, similară valorii de piaţă, suma de plată urmând să crească.În prezent, pentru persoanele juridice, impozitul pe clădiri este calculat prin raportare la valoarea de inventar a imobilului respectiv, reprezentând valoarea de intrare a clădirii în patrimoniu, înregistrată în contabilitatea proprietarului. Intenţia Guvernului este însă de a schimba criteriul de raportare şi de a lua în calcul doar la valoarea de piaţă a clădirii, pentru majorarea veniturilor astfel atrase din această sursă.

Un produs Blogger.