Cristian Dulca: NU MĂ AȘTEPTAM să CÂȘTIGĂM cu 3-0


Antrenorul echipei Gaz Metan Mediaş, Cristian Dulca, a declarat, duminică, după victoria din meciul cu FC Botoşani, scor 3-0, că nu se aştepta la un succes atât de clar.  "A fost un meci în compania unei echipe foarte bune. Ştiam că Botoşaniul este o echipă care pasează foarte mult, îşi crează oportunităţi de a marca. Noi ne-am pregătit foarte bine pentru acest joc, am reuşit să înscriem foarte repede, după care am închis jocul. Nu mă aşteptam să câştig cu 3-0. Asta e dovada caracterului jucătorilor care au înţeles ceea ce trebuie să facă", a spus Dulca.
Tehnicianul formaţiei medieşene a mai precizat că dedică această victorie jucătorului Dan Roman: "Vreau să-i dedic victoriea lui Dan Roman, care şi-a rupt piciorul, anul trecut, pe acest teren. Nouă ne-au lipsit trei jucători de bază şi mi-a fost frică de acest meci. Eu cred că a fost o victorie meritată", a spus Dulca. Golurile medieșenilor au fost marcate de Todea în minutul 2, Tahar-minutul 54 din penalti şi Figliomeni-minutul 89.

Un produs Blogger.