Oraşul Dumbrăveni a îmbrăcat pentru două zile straie de sărbătoare. Vineri a avut loc deja tradițională procesiune de Sfânta Maria, iar sâmbătă au avut loc Zilele Orașului. Locul pentru procesiunea de Sfânta Maria nu este ales întâmplător, cu atât mai mult cu cât la Dumbrăveni există una dintre cele mai mari catedrale armeneşti din ţară. Iar 2014 nu a făcut excepţie de la regulă, sute de armeni din toată ţara sosind la Dumbrăveni, pentru a lua parte la această sărbătoare. Sărbătoarea Sfintei Maria a adunat sute de credincioşi în catedrala armenească din oraş, cu toţii dorind să participe la un moment unic şi înălţător în acelaşi timp, slujba oficiată cu ocazia acestei sărbători. De asemenea, la terminarea slujbei s-a ieșit din biserică în centrul oraşului şi în cadrul unei procesiuni se aduce o ofrandă Sfintei Elisabeta, care este patroana acestei biserici. La procesiunea de vineri au fost prezenți fost pelerini din Constanța, Târgu Ocna, Bacău, Şmig, Cluj Napoca, Gherla, Miercurea Ciuc, Mediaș, Târgu Mureș, dar și din Ungaria. De asemenea, la slujba de la Dumbrăveni a fost prezent Varujan Vosganian, primarul Georgeta Irimie și reprezentanți ai Consiliului Județean Sibiu. A concelebrat cardinalul Jakubinyi György, guvernatorul apostolic al Ordinariatului Armeano-Catolic din România și Szakács Endre. De asemenea, au fost și preoți din Sighișoara și Mediaș, iar slujbele s-au oficiat în limbile română și maghiară.
Evenimentul a cuprins și un concert de muzică veche susținut de quartetul Faluto dolce din Cluj Napoca (Majo Zoltán, Szabó Mária, Miklós Noémi instrumentist pe instrumente medievale și soprana Mihaela Maxim). În concert au fost incluse piese din Codexul Caioni, Marco Uccelini, Claudio Monteverdi, Joseph Bengraf, Johann Sartorius, William Williams, Johann Sebastia Bach și muzică mediveală armenească.