Un bărbat din localitatea Alma Dumbrăveni a avut surpriza vieții sale la finele săptămânii trecute. În timpul unor lucrări la casă, omul a descoperit mai multe cartușe, gloanțe dar și 100 de grame de pulbere. "În timpul unor lucrări de amenajare, localnicul a descoperit muniția. Este vorba despre două cartușe de infanterie de război, două capse electrice, două gloanțe și 100 de grame de pulbere", explică locotenentul Bianca Săbău, ofițer relații publice în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu.
Muniția a fost ridicată și urmează să fie distrusă în perioada următoare.