Reprezentanţii operatorului regional de apă din Mediaş atrag extrem de serios atenţia consumatorilor să fie vigilenţi în momentul în care diferite persoane le bat la uşi şi se recomandă drept angajaţi ai companiei. Conducerea „Apa Târnavei Mari” recomandă consumatorilor să nu permită accesul în locuinţe decât acelor agenţi care pot prezenta o legitimaţie personalizată. „Societatea „Apa Târnavei Mari” atrage atenţia tuturor clienţilor săi să nu permită accesul în locuinţe decât agenţilor care deţin o legitimaţie personalizată şi un ordin de serviciu pentru personalul de intervenție, pentru a preveni şi diminua riscul de fraudă”, explică într-un comunicat reprezentanţii companiei. AICI găsiți detalii despre medieșeanca înșelată cu 5.000 de lei după ce le-a deschis ușa unor indivizi care s-au recomandat a fi angajați ai Apa Târnavei Mari Mediaș.
ATENȚIONARE FOARTE IMPORTANTĂ de la Apa Târnavei Mari. TOȚI MEDIEȘENII TREBUIE să fie ATENȚI