Direcția Județeană de Sănătate Publică (DSP) Sibiu a început distribuirea către maternități și medicii de familie a vaccinului antihepatitic B care se administrează la nou-născuţi, scrie www.stiridesibiu.ro. În ultimele trei luni vaccinul a lipsit de pe piața, la nivelul județului Sibiu 800 de copii fiind restanțieri în ceea ce privește administrarea tratamentului. În cursul acestei săptămâni, DSP Sibiu a intrat în posesia a 1.200 de doze de vaccin. ”Ministerul Sănătății a distribuit către DSP Sibiu 1200 de doze de vaccin antihepatitic B și suntem în curs de distribuire a dozelor către maternități și cabinetele medicilor de familie. La nivelul județului Sibiu sunt 800 de copii restanțieri”, a declarat pentru stiridesibiu.ro purtătorul de cuvânt al DSP Sibiu, Simona Berariu. Maternitatea din Sibiu a rămas fără vaccin împotriva hepatitei B din luna iunie, iar de atunci aproximativ 600 de copii au fost trecuți pe lista de așteptare a medicilor. ”Vaccinul a lipsit din luna iunie iar în cursul acestei săptămâni s-a reluat vaccinarea în cadrul Maternității pentru nou-născuți”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean Sibiu, Decebal Toderiță.
Potrivit Ministerului Sănătății, vaccinul distribuit în tară în luna septembrie va fi utilizat pentru recuperarea copiilor nevaccinaţi, cât şi pentru vaccinarea nou-născuţilor, conform calendarului.
Vaccinul antihepatitic B este utilizat pentru profilaxia specifică a hepatitei B şi se administrează la nou-născuţi în maternitate. Vaccinul este inclus în calendarul naţional de imunizare al MS şi este gratuit. Ministerul susțină că lipsa vaccinului de pe piață este cauzată de ”număr mic de producători care mai produc aceste vaccinuri şi care nu au disponibile în acest moment cantităţile necesare la nivel global”.
