După mai mulţi ani de zile în care s-a degradat văzînd cu ochii, fosta centrală termică din cartierul medieşean După Zid va fi transformată în ceva extrem de util. În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local Mediaș din această lună se află proiectul privind demolarea fostei centrale termice, existând și 3 variante pentru folosirea respectivului spațiu, respectiv amenajarea a 60-80 de parcare. Practic, în locul imobilul în care a funcţionat fosta centrală termică din acest cartier va fi compartimentat şi transformat în garaje. Investiţia este cu atât mai bună având în vedere cererile extrem de numeroase ale proprietarilor de autoturisme din zonă, care îşi doresc un garaj.
S-a HOTĂRÂT: DEMOLARE și AMENAJAREA a ZECI de LOCURI DE PARCARE, în Mediaș