De ce S-A OPRIT ACEASTĂ INVESTIȚIE din Mediaș? NIMENI NU MAI SPUNE NIMIC


Din cauza întârzierii banilor de la Administrația Fondului de Mediu, lucrările la viitorul parc de la Izvorul Dorului din municipiul Mediaș sunt oprite. În acest moment se înregistrează restanțe semnificative astfel încât lucrările au fost sistate. Lucrările de amenajare la parcul din zona Izvorul Dorului, sunt executate în proporţie de 80%. Principalele lucrări executate, conform contractului cu Administraţia Fondului pentru Mediu se referă la defrişarea şi curăţarea terenului, rigolă gazonată, împrejmuire gard plasă, borduri piatră naturală, plantarea de gard viu , tufe şi arbuşti ornamental în special conifere. În acest moment, lucrările la proiectul "Amenajare parc recreere activă Izvorul Dorului", sunt sistate din lipsă de finanţare de la Administraţia Fondului pentru Mediu, urmând ca după efectuarea plăţilor de către Administraţia Fondului pentru Mediu, să se execute următoarele lucrări: montarea stâlpilor de iluminat fotovoltaici, montarea de bănci, coşuri gunoi, toalete ecologice, aparate de joacă copii, balansoare şi completări de arbori şi flori perene.
Valoarea totală a proiectului este de 1.210.618 de lei, din care 92,91% reprezintă finanţarea nerambursabilă de la Ministerul Mediului, în valoare de 1.127.870 lei, iar contribuţia municipiului Mediaş este de 7,09% respectiv 85.778 lei. Proiectul prevede amenajarea parcului pe o suprafaţă de 39.000 de metri pătraţi,  cu alei pietonale pentru promenadă, cu rondouri de flori, arbori şi arbuşti. De asemenea, va fi amenajată o alee pentru accesul la izvor, urmând ca parcul să fie dotat cu mobilier urban.

Un produs Blogger.