Guvernul va monta....PRIZE pe STRADĂ


România, ca şi celelalte state membre ale Uniunii Europene, este obligată să instaleze, în oraşe, prize pentru alimentarea maşinilor electrice, în următorii şase ani, scrie www.economica.net. "Statele membre se asigură, prin intermediul cadrelor lor naționale de politică, că un număr corespunzător de puncte de reîncărcare accesibile publicului este instalat până la 31 decembrie 2020, pentru a garanta că vehiculele electrice pot circula cel puțin în aglomerările urbane/suburbane și în alte zone dens populate, și, dacă este cazul, în cadrul unor rețele stabilite de statele membre", se arată într-o directivă aprobată recent de Parlamentul European. Textul legislativ nu impune României, şi nici vreunui alt stat membru, vreun număr de puncte publice de alimentar cu energie electrică. "Numărul acestor puncte de reîncărcare se stabilește prin luarea în considerare, printre altele, a numărului de vehicule electrice estimat a se înregistra până la sfârșitul anului 2020, prevăzut în cadrele lor naționale de politică, precum și a bunelor practici și a recomandărilor emise de Comisie. Se iau în considerare, acolo unde este cazul, necesitățile specifice legate de instalarea punctelor de reîncărcare accesibile publicului în stațiile de transport public". Cu toate acesta, s-a vorbit despre un necesar de 10.000 de puncte de alimentare, la nivelul anului 2020. AICI găsiți întregul material de pe www.economica.net.
Un produs Blogger.