Primul "SPITAL CÂNTĂTOR" din sud-estul europei, în județul Sibiu


Cântă şi prin muzică uită de boală. De patru ani, Wenzel – Gazdag Erzsebet şi Edith Toth vin la Spitalul de Psihiatrie din Sibiu şi fac meloterapie cu pacientele cu boală cronică internate la Secţia 6 adulţi, scrie www.tribuna.ro. Se simt mai bine atunci când se strâng în cerc şi cântă, lucru pe care l–au văzut şi medicii. Acum, reprezentanţii spitalului vor să introducă meloterapia la celelalte secţii de adulţi, dar şi la copii, iar dacă se va reuşi acest lucru, Spitalul de Psihiatrie „Gheorghe Preda” din Sibiu va deveni primul "spital cântător" din Europa de Sud–Est. Meloterapia este o metodă elaborată în Germania şi se referă la cântatul în grup. „Singende Krankenhauser”, adică „Spitale cântătoare”, în limba română, este o asociaţie de terapeuţi muzicali şi de medici, care şi-au propus promovarea cântării în grup. În prezent, există mai multe spitale care au aderat la acest sistem, dar în Europa de Sud-Est nu există. Cele două terapeute care vin săptămânal să cânte cu pacientele de la Secţia 6 sunt singurele care au atestat de acest fel în România. „Sunt foarte multe cercetări care susţin cântatul. Nu este despre ascultatul muzicii, ci să cânţi tu cu vocea ta, aşa cum poţi! Ideea lor este că oricine poate vorbi, poate şi cânta. Acest fapt de a cânta împreună într-un grup are diverse efecte benefice asupra sănătăţii. Dacă ne uităm la o activitate de meloterapie, vedem că persoanele care participă se schimbă. Omul devine mai deschis, mai prietenos, mai relaxat, ceea ce creează o stare de bine general”, spune Wenzel – Gazdag Erzsebet, care face naveta de la Mediaş la Sibiu din două în două săptămâni pentru a face meloterapie cu pacientele internate la Psihiatrie. AICI găsiți întregul material de pe www.tribuna.ro.
Un produs Blogger.