Un CUNOSCUT MEDIC din județul Sibiu A ÎNCETAT DIN VIAȚĂ


Unul dintre cei mai cunoscuţi medici din Sibiu, prof.univ.dr. Ioan Baier, a încetat din viaţă. A murit acasă, familia anunţând duminică decesul fulgerător. Cu câteva zile în urmă, nimic nu anunţa acest eveniment nefericit, medicul Ioan Baier având programate întâlniri.
„Domn` profesor”, cum îi spuneau colegii, s-a stins la vârsta de 69 de ani. Era şeful Biroului de Management al Calităţii Serviciilor Medicale din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu. Timp de aproximativ 15 ani a fost şeful Clinicii Ortopedie - Traumatologie a Spitalului din Sibiu și președinte al Colegiului Medicilor din Sibiu într-un mandat în care medicina sibiană a fost pusă la grea încercare, perioada anilor 2000. Timp de doi ani, între 1999 și 2001, Ioan Baier a fost vicepreședinte al Societății Române de Ortopedie și Traumatologie.  Din 2000, Ioan Baier a fost profesor universitar titular la Facultatea de Medicină „Victor Papilian” din Sibiu, iar din 2005 este conducător de doctorate. De-a lungul carierei, a îndrumat zeci de tineri care au vrut să îi calce pe urme şi mulţi dintre ei au devenit medici de reunme în Ortopedie – Traumatologie, în ţară şi în străinătate. De asemenea, doctorul Baier a realizat numeroase intervenţii chirurgicale în premieră şi, în timpul în care era şef de secţie, la Sibiu a fost achiziţionată o bancă de os, a doua din România, după cea din Bucureşti.
Înmormântarea profesorului doctor Ioan Baier va avea loc marţi, 14 octombrie 2014, la ora 13, la Cimitirul „Buna Vestire”. 
Un produs Blogger.