În 2007, în 16 iulie, Julio Iglesias concerta în Sibiu în faţa a peste 10.000 de oameni, în Piaţa Mare. Atunci s-a întâlnit şi cu Klaus Iohannis, primarul Capitalei Culturale Europene. I-a spus atunci: "Dumneavoastră o să fiţi preşedintele ţării". Şi a avut dreptate, scrie www.tribuna.ro. Peste exact 7 ani şi patru luni, Klaus Iohannis a fost ales, în data de 16 noiembrie 2014, preşedintele României. Discuţia dintre Iohannis şi Iglesias a avut loc în biroul primarului. Acest moment este surprins în cartea autobiografică a lui Iohannis, "Pas cu pas", a spus Iohannis în cartea sa.
Iglesias a prezis şi că România va deveni raiul pe pământ. “În curând, ţara voastră va deveni un loc în care toţi vor dori să emigreze. Noi, spaniolii, italienii şi alţii, toţi vom vrea să avem o casă în România şi o iubită româncă”, a spus Julio Iglesias de pe scena din Piaţa Mare, în 16 iulie 2014. Această prezicere "încă" nu s-a împlinit.