Tânără de 20 de ani, CERCETATĂ PENAL pentru că A CONDUS FĂRĂ PERMIS. Dosar PENAL are și persoana care I-A DAT MAȘINA


Două persoane sunt cercetate penal de poliţiştii din Brateiu pentru săvârşirea de infracţiuni la regimul circulaţiei după ce un bărbat i-a încredinţat unei tinere de 20 de ani autovehiculul spre a-l conduse deşi cunoştea faptul că aceasta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicul. În data de 19 noiembrie 2014, în jurul orei 22.40, poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Brateiu în timp ce desfăşurau activităţi preventive pe raza localităţii Moşna au oprit pentru control în trafic un autoturism. "În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat faptul că autoturismul era condus de o persoană de sex feminin, în vârstă de 20 de ani, domiciliată în localitatea Moşna, care nu deţine permis de conducere de nicio categorie de vehicul. În acelaşi autovehicul se afla un tânăr de 20 de ani care, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că i-a încredinţat tinerei spre conducere vehiculul deşi cunoştea că aceasta nu deţine permis de conducere. În continuare sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii de către persoana de sex feminin a infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana care nu poseda permis de conducere, iar în ceea ce-l priveşte pe tânăr, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de încredinţare a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că nu deţine acest drept", explică reprezentaníi IPJ Sibiu.
Un produs Blogger.