400 de PACHETE de Crăciun strânse la campania ShoeBox Mediaș 2014




Proiectul ShoeBox 2014 a ajuns luni la final la Mediaș. În cele cinci zile de colectatre a pachetelor, membrii Rotaract Medias și ai Asociației “Mediașul Nostru” au reușit, prin bunăvoința și generozitatea medieșenilor, să adune peste 400 de pachete, depășind numărul, și așa impresionant, de cadouri strânse anul trecut. Marți dimineața, donațiile au luat drumul Leagănului de copii de la Nadeș, Școlii cu clasele I- VIII "George Popa" Mediaș, de unde vor fi distribuite familiilor nevoiașe a căror copii învață în aceasta școală, dar și altor familii cu copii cu o situatie materială precară din Agârbiciu și Axente Sever. "Gândurile noastre de mulțumire se îndreaptă către cei care, alături de noi, au făcut posibilă această frumoasă reușită și, fără de care, rezultatele efortului nostru nu ar fi fost cele de acum. Mulțumim astfel Școlii Naționale de Gaz Mediaș, Grădiniței "Bucuria Copiilor" și, în mod special, gazdelor noastre Restaurantul Traube și, mai ales, personalului de aici, pentru generozitatea și ospitalitatea care ne-au arătat-o pe parcursul celor 2 saptamani ale campaniei", au precizat inițiatorii campaniei.
Un produs Blogger.