Poliţiştii rutieri vor fi la datorie, în slujba comunităţii, pentru ca traficul rutier şi pietonal să se desfăşoare în condiţii de normalitate, iar cetăţenii să îşi petreacă sărbătorile în linişte. Întrucât în această perioadă sunt anticipate valori ridicate de trafic, mai ales pe sectoarele de drum spre staţiunile din zona montană precum şi în zona complexelor comerciale, poliţiştii rutieri vor fi prezenţi în trafic, în activitatea desfăşurată fiind utilizate şi autospeciale cu aparatura de înregistrare video din dotare. În perioada 23 – 28 decembrie 2014, poliţiştii rutieri vor desfăşura ample acţiuni în vederea prevenirii accidentelor rutiere, prioritare fiind acţiunile pe linia sancţionării vitezei excesive şi a depăşirilor neregulamentar, a consumului de alcool de către conducătorii auto, iar în municipiile Sibiu şi Mediaş, indisciplina în trafic a pietonilor şi neacordarea de prioritate pietonilor. În perioada menţionată, în medie 52 de poliţişti rutieri vor acţiona zilnic în vederea asigurării unui climat de siguranţă pe drumurile publice, fiind utilizate în activitate 10 aparate radar. Poliţiştii rutieri vă recomandă în primul rând, să fiţi atenţi în trafic şi fiecare manevră să fie efectuată numai după ce v-aţi asigurat corespunzător. Nu uitaţi, viaţa are prioritate!
ATENȚIE: Polițiștii rutieri vor fi ÎN STRADĂ în perioada Crăciunului