Expoziţia temporară “Valori ale arhitecturii tradiţionale din centrul Transilvaniei (judeţul Alba)”, propusă publicului vizitator în această perioadă de către Muzeul Municipal Mediaş prezintă o serie de modele arhitecturale întâlnite la casele tradiţionale din spaţiul central transilvănean, multe dintre ele aflate în momentul actual în pragul dispariţiei. Expoziţia urmăreşte secvenţial transformările şi modul de evoluţie al construcţiilor din cadrul gospodăriei ţărăneşti autentice, dintr-o perioadă de timp cuprinsă de la începutul secolului al XIX-lea şi până în prima jumătate a secolului al XX-lea. Având ca punct de plecare numeroase informaţii primare, obţinute ca urmare a unei intense cercetări de teren, a fost posibilă realizarea de către specialiştii laboratorului de restaurare din cadrul Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia, a unor machete ce reprezintă ansambluri arhitectonice, edificii şi utilaje sau anexe gospodăreşti, din lumea satului transilvănean. Este cunoscut faptul că machetele prezente în cadrul expoziţiilor muzeale, ca exponate auxiliare, constituie puncte de mare interes şi facilitează înţelegerea formei, a caracterului şi a scopului pe care l-au avut diferite construcţii civile. Expoziţia este itinerată de la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia, fiind realizată de către această instituţie cu sprijinul Consiliului Judeţean Alba, Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Alba, Muzeului Etnografic al Transilvaniei Cluj Napoca şi Asociaţiei Arta Tradiţională. Expoziţia va fi deschisă la sediul Muzeului Municipal, strada Mihai Viteazu, Nr. 46, până în data de 30 mai 2015.
FOTO: Expoziție MINUNATĂ la Muzeul Municipal Mediaș