Tinerii maghiari din Mediaș, PREMIAȚI la Gala Tineretului Sibian 2014



Uniunea Tineretului Democrat Maghiar din Mediaș a avut plăcerea de a fi invitata Galei Tineretului Sibian 2014, eveniment la care au fost decernate premii care răsplătesc activitatea de şi pentru tineret depusă de-a lungul anului 2014 de asociaţii, instituţii, grupuri non-formale şi alte structuri care au organizat pentru tineri activități specifice sau au inițiat proiecte în care au fost implicați tineri, în beneficiul lor şi al comunităţii. Evenimentul organizat de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Sibiu cu sprijinul partenerilor săi a avut loc miercuri 10 decembrie 2014 la Teatrul pentru Copii şi Tineret GONG. Organizația de tineret UTDM Mediaș a avut onoarea de a fi desemnată câştigătoarea categoriei Dezvoltarea asociativităţii - proiecte realizate pentru minorități naționale, prin proiectul ”Europa Minorităților” ediția a IV-a, program care a avut ca viziune ridicarea nivelului calității de percepție în rândurile minorităților naționale. "Uniunea Tineretului Democrat Maghiar din Mediaș a demonstrat în anul 2014 că este și va fi o asociație puternică cu implicare în promovarea diversităţii etnice, lingvistice, culturale, religioase, dar şi în cultivarea bunei cunoaşteri şi înţelegeri între minorităţile naţionale și majoritate. Pe această cale le mulțumim partenerilor și, nu în ultimul rând, voluntarilor", spun tinerii maghiari din Mediaș.
Un produs Blogger.