Ca și la Mediaș, și la Sibiu există containere speciale unde cei cu suflet mare pot dona diferite obiecte de îmbrăcăminte pentru semenii mai nevoiași. Problema este că ajunge să se fure la greu din aceste containere. Colegii de la www.tribuna.ro au postat un material pe tema asta, pe care îl prezint mai jos.
"Ştim că, de o vreme, în spaţiul public sibian există anumite containere în care, cei generoşi sau miloşi (sau, în fine, nu generoşi sau miloşi, dar care-şi mai fac ordine prin dulapuri) pot pune, ca donaţie pentru săraci, hainele-surplus de prin casă. Pentru că, nu-i aşa, să ne gândim şi la cei mai săraci dintre noi, şi că să avem cugetul împăcat că afcem şi noi un bine aproapelui. Marea ghiduşie e că, la Sibiu, localitate în România (totuşi!), proverbul străbun „nu e pentru cin' se pregăteşte, ci e pentru cin' se nimereşte are şi un fel de „tutorial” video, primit, pe adresa de mai a redacţiei, de la unul din cititori. Se observă, destul de clar, cum de la containerul „special” din zona Piaţa Vasile Aaron, nişte oameni isteţi se alimentează, la greu, cu de-ale îmbrăcatului. Pentru că se poate. Pentru că acţiunea are loc ziua în amiaza mare (sau, oricum, pe lumină) şi toţi trecătorii-spectatori îşi înfundă capul între umeri şi se prefac că acolo nu se petrece nimic. În definitiv de ce să dai bani când te poţi servi moca. Şi de ce să te chinui să munceşti undeva când poţi lua la fel de moca? Aşteptăm păreri şi sugestii", scrie www.tribuna.ro.