Secția de Neurochirurgie a Spitalului Clinic Județean Sibiu va dispune, din primăvara acestui an, de cele mai moderne săli de operație existente în Județean, anunță www.stiridesibiu.ro. Noul bloc operator, format din două săli, urmează să fie dotat cu aparatură de ultimă generație și un sistem de protecție ”anti-contaminare” care permit chiar și realizarea de transplant de organe. La Sibiu se va putea face, cel mai probabil, transplant de os. Investiția se face în nouă „casa” a Secției de Neurochirurgie, deasupra blocului ATI, în contextul reabilitării și modernizării spațiilor de îngrijire a pacienților. ”Instalăm pentru prima dată în Spitalul Clinic Județean Sibiu așa numitul flux laminar: un mediu controlat din punct de vedere al presiunii atmosferei în care nivelul de contaminare este spre zero”, a declarat managerul spitalului Clinic Județean Sibiu, Vasile Spinean.
Instalarea sistemului presupune montarea ansamblului în spațiile aferente blocului operator, după finalizare aici fiind posibile și operații de transplant. ”Nu vă gândiți la transplant de inimă, pentru că nu îl fac nici centrele specializate pe acest domeniu. Da, vom fi în măsură să se deruleze și operații de transplant. La ce nivel de complexitate și pe ce anume se va face, o vom stabili de comun acord cu Agenția de Transplant când vin să ne acrediteze”, a mai spus Spinean. Potrivit acestuia, spitalul este în discuții cu Agenţia de Transplat, în vederea deschiderii unui centru de transplant de os la Sibiu. ”În România sunt multe bănci pentru ţesut osos, dar foarte puţine centre unde se fac trasnplanturi de os. Specialişti avem, deci ne mai trebuia dotarea pe care acum o să o avem şi apoi acreditarea. Estimez că în vară se va putea face primul transplant”, a menționat Vasile Spinean în conferință de presă. Investiția pentru sistemul cu flux laminar a fost de aproximativ 1.100.000 lei, iar lucrările ar urma să fie gata la sfârșitul lunii februarie.
În astfel de săli vor fi operați toți pacienții Secției de Neurochirurgie , dotarea permintând efectuare de intervenții mai complexe. ”Contaminarea va fi aproape de zero, ceeea ce ste extraordinar ca sterilitate. Dar să nu uităm și dotarea, care va permite un aport al unor patologii mai complexe, eventual de patologii multi-disciplinare”, a declarat dr vicențiu Săceleanu, medic șef Secție Clinică Neurochirurgie.