Important de la Casa Județeană de Pensii Sibiu


În cursul zilei de marți am primit un comunicat de presă din partea Casei Județene de Pensii Sibiu. Vă prezint integral acest comunicat de presă.

În atenţia angajatorilor, asiguraţilor şi pensionarilor sistemului public de pensii
Având în vedere prevederile
-  Legii nr.187/2014 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 961/30.12.2014;
- Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare;
- Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;
- Legea nr.186/2014 a bugetului de stat pe anul 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 960/30.12.2014,
vă comunicăm următoarele:
Pentru anul 2015 câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat este de 2.415 lei, iar valoarea punctului de pensie este de 830,2 lei.
Începând cu data de 01.01.2015, cuantumul ajutorului de deces, în cazul asiguratului sau pensionarului, este de 2.415 lei, iar în cazul unui membru de familie al asiguratului sau pensionarului, este de 1.208 lei. 
La stabilirea plafonului maxim de calcul a contribuţiei de asigurări sociale în anul 2015, se are în vedere valoarea corespunzătoare a de cinci ori câştigul salarial mediu brut, respectiv 12.075 lei.
Nivelul minim al venitului lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială este de 845 lei, iar nivelul maxim este de 12.275 lei.
În anul 2015, cotele de contribuţie de asigurări sociale sunt:
a) 26,3% pentru condiţii normale de muncă;
b) 31,3% pentru condiţii deosebite de muncă; 
c) 36,3% pentru condiţii speciale de muncă.
Cota contribuţiei individuale de asigurări sociale datorate de angajaţi este de 10,5%, indiferent de condiţiile de muncă.
 În cota de contribuţie de asigurări sociale datorată de angajaţi, este inclusă şi cota de 5% aferentă fondurilor de pensii administrate privat, prevăzută de Legea nr. 187/2014 coraborată cu Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. 
Indicele de corecţie prevăzut la art. 170 din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, este de 1,07. 
Un produs Blogger.