Important despre RCA pentru tineri


Ministrul Finanțelor Publice, Darius Bogdan Vâlcov, solicită conducerii Autoritătii pentru Supraveghere Financiară /ASF/ să reanalizeze și să regândească sistemul RCA (asigurarea de răspundere civilă auto) în privința tinerilor sub 25 de ani, informează un comunicat al Ministerului Finanțelor Publice, remis sâmbătă AGERPRES. "Consider că actuala realitate este una care îi pune pe tineri în dificultatea de a plăti niște polițe RCA, care pot ajunge să fie chiar mai scumpe decât mașina pe care o conduc. Trebuie identificată o soluție pentru a nu pune presiune pe tineri. Sunt convins că marea parte a acestora nu își vor putea permite să plătească un RCA de peste 2.000 de lei. Am încredere că speța va fi reanalizată de către ASF, astfel încât să venim în sprijinul tinerilor și nu împotriva lor", a subliniat ministrul Finanțelor.
Oficialul MFP a mai spus că filosofia guvernării Ponta este aceea de a oferi șanse tuturor categoriilor, fără discriminări de niciun fel.
Un produs Blogger.