Pompierii au intevenit la aproape 300 de incendii în 2014

În anul 2014, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu a executat misiuni specifice în domeniile apărării vieţii, bunurilor şi a mediului împotriva incendiilor şi dezastrelor, precum şi al realizării măsurilor de protecţie civilă şi gestionarea situaţiilor de urgenţă. În anul de referință, I.S.U. Sibiu a fost solicitat să intervină la 10.016 situaţii de urgenţă, cu o medie de 28 de intervenții pe zi. Astfel, cadrele inspectoratului au intervenit la:
•9383 cazuri de urgenţă asistate de S.M.U.R.D; 
•208 incendii; 
•76 incendii de vegetaţie uscată sau gunoaie; 
•51 asistenţa persoanei;
•22 alte situaţii de urgenţă; 
•23 misiuni pirotehnice;
•46 acţiuni pentru protecţia comunităţilor; 
•7 acţiuni pentru protecţia mediului;
•38 acţiuni cu aglomerări de persoane;
•9 acţiuni pentru salvarea animalelor;
•153 deplasări fără intervenţie şi apeluri false

Misiuni de salvare pe timpul intervențiilor
Pe timpul intervențiilor au fost asistate, salvate şi evacuate 59 persoane, din care 42 adulţi şi 17 copii. Au fost protejate bunuri şi instalaţii în valoare de 26.800.373 lei. 
Ca urmare a evenimentelor produse, din nefericire, au decedat 18 adulţi şi 14 animale. Au fost rănite 23 persoane, din care 20 adulţi şi 3 copii şi s-au produs pagube materiale estimate la aproximativ 2.971.210 lei.

Un produs Blogger.