VIDEO: E oficial: Începe reabilitarea DN 14 în interiorul Mediașului


S-a stabilit și este o promisiune: din acest an va începe reabilitarea celor peste 7 kilometri ai Drumului Naţional 14 din interiorul Mediaşului. Anunțul a fost făcut luni dimineața de primarul Mediașului, Teodor Neamțu, în cadrul unei conferințe de presă. Cei 7 kilometri au fost împărțiți în 3 tronsoane, respectiv strada Brateiului până la intersecţia cu strada Ştefan Octavian Iosif, intrarea în Mediaş dinspre Sibiu până pe strada Hermann Oberth, și partea de la podul CFR până la Spitalul Municipal Mediaş. Municipalitatea medieşeană a reprimit în administrare Drumul Naţional 14 la mijlocul anului 2013 de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale. Teodor Neamțu a declarat luni în conferința de presă că în acest an vor începe lucrările de reparații ale DN 14 în interiorul Mediașului, primele intervenții urmând să fie realizate la tronsonul de la intrarea în oraș dinspre Sighișoara. 
Un produs Blogger.