După mai bine de un an de zile de la oprirea lucrărilor, municipalitatea medieșeană a anunțat reluarea investiției la Centrul pentru Vârstnici din oraș. Licitația a fost câștigată de o societate comercială din Pitești, iar lucrările vor demara în data de 20 ianuarie 2015. Centrul de îngrijire va avea o capacitate de cazare totală de 34 de paturi, fiecare cameră fiind dotată cu propriul grup sanitar. De asemena, în interior va fi amenajată o sală de mese, un adăpost pentru protecţie civilă, spaţii alimentare, spaţii medicale precum, o bibliotecă şi un club-cameră de zi. Clădirea va avea termoizolaţie, încălzire centrală cu centrală termică proprie, tâmplărie exterioară din lemn triplustratificat cu geamuri termopan. De asemenea sunt cuprinse lucrările pentru amenajarea integrală a terenului din această incintă, respectiv alei carosabile, locuri de parcare, alei pietonale, spații verzi, iluminat exterior și amenajarea unui spațiu de recreere dotat cu bănci, mobilier de grădină, și aparate de fitness. Valoarea totală a investiției este de 7,7 milioane de lei, iar lucrările ar trebui finalizate în 18 luni.
VIDEO: Săptămâna viitoare va fi reluată o investiție de 7 milioane de lei, la Mediaș