Gheorghe Roman: nu îi voi dezamăgi pe medieșeni
Deputatul medieșean Gheorghe Roman a câștigat recent competiția pentru Politicianul Anului 2014 în cadrul concursului organizat de postul local de televiziune Nova TV Mediaș. Gheorghe Roman le-a mulțumit celor care l-au votat și a spus că angajamentul său pentru medieșeni este acela de a nu-i dezamăgi. ”Mă bucur că am fost nominalizat la categoria “Politicianul Anului 2014 ” și le mulțumesc tuturor celor care au intrat pe site-ul Nova Tv și m-au votat. Acest vot îmi arată că medieșenii au încredere în mine așa cum au avut în anul 2012 când am candidat ca independent la funcția de primar. Angajamentul meu față de oameni este acela că voi face tot ce ține de mine pentru a nu-i dezamăgi", a spus deputatul Gheorghe Roman.