Un bărbat în vârstă de 54 de ani a decedat duminică după amiază pe pârtia Oncești din stațiunea Păltiniș, scrie www.oradesibiu.ro. Tot duminică, un băiat de 13 ani și-a rupt piciorul în timp ce schia pe o altă pârtie din aceeiași stațiune. Eveniment tris pe pârtie în stațiunea sibiană Păltiniș. Un bărbat în vârstă de 54 de ani a murit în după amiaza zilei de 22 februarie, în timp ce urca pe jos pe pârtia de la Oncești. Primii care au ajuns la fața locului au fost cei din echipa de intervenție a Salvamontului din stațiune. ”Într-adevăr noi am fost acolo. Este vorba mai exact de echipa serviciu care a intervenit. Din păcate schiorul era inconștient, fără respirație și puls. El era în urcare și nu în coborâre cu schiurile. Nu răspundea la niciun fel de stimul. S-a solicitat intervenția celor de la SMURD”, a explicat Adrian David, de la Salvamont Sibiu. Medicii care au ajuns la fața locului l-au găsit pe bârbatul de 54 de ani, originar din Focșani, județul Vrancea, în stare de inconștiență. ”Solicitarea a venit prin 112, la ora 13.38. Echipjul nostru a ajuns acolo după două minute. Bărbatul este în stare de inconștiență și s-a trecut la manevrele de resuscitare. După două ore de la intervenție s-a constatat oficial decesul acestuia”, a explicat Bianca Sabău, pentru Ora de Sibiu. Martorii spun că bărbatul era în clăpari și urca pârtia, iar el s-a părbușit dintr-odată. Medicii l-au resuscitat mai bine de 45 de minute. Se pare că din istoricul medical al schiorului, s-a constatat că acesta era cunoscut ca fiind o persoană cardiacă. La fața locului pe lângă echipajul Smurd din Păltiniș, a mai sosit un al doilea echipaj SMURD, de la Sibiu, dar și echipa de salvamontiști de la postul din stațiune. SURSĂ TEXT - www.oradesibiu.ro.