Tânăr de 18 ani, la Urgență după ce a consumat etnobotanice

Un băiat care abia a împlinit vârsta majoratului a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe sâmbătă, de Ziua Îndrăgostiților, acuzând o stare generalizată de rău, scrie www.turnulsfatului.ro. Tânărul sibian a venit singur, de acasă, la spital, conștient, fără să solicite ajutorul unei ambulanțe. Medicii care l-au preluat i-au făcut mai multe analize, în urma cărora au descoperit că băiatul consumase etnobotanice, în combinație cu alcool. Substanța consumată nu a fost identificată, însă s-a stabilit că este vorba despre o componentă etnobotanică și nu despre droguri de mare risc. "Tânărul nu a avut nevoie de internare. După investigații amănnunțite, a plecat acasă, cu recomandări din partea medicilor", explică purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean, Decebal Todăriță. Potrivit procedurilor, medicii nu au obligația să anunțe Poliția, atunci când descoperă un consumator de etnobotanice. Cazurile sunt raportate la sfârșitul fiecărei luni, către Inspectoratul Județean de Poliție.
Un produs Blogger.