Turc "ilegal", descoperit în județul Sibiu
Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul pentru Imigrări Sibiu în colaborare cu lucrătorii Inspectoratului Judeţean de Jandarmerie Sibiu au desfăşurat în data de 03 februarie a.c., o acţiune pe linia combaterii şederii ilegale a străinilor, pe raza de competenţă. În cadrul acestei acţiuni a fost depistat cu şedere ilegală un cetăţean turc, care la expirarea dreptului de şedere conferit prin viză, nu au părăsit teritoriul ţării noastre. Urmare a celor constatate, poliţiştii Biroului pentru Imigrări Sibiu au emis pe numele acestuia o Decizie de returnare de pe teritoriului României prin care este obligat să părăsească ţara în cel mult 15 zile. Totodată, acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 800 lei, iar la ieşirea din ţară se va institui şi consemnul de nepermitere a intrări pentru o perioadă de şase luni, conform OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările şi completările ulterioare.