Potrivit calendarului simulărilor de Bacalaureat 2015, elevii claselor a XI-a vor susţine, concomitent cu colegii de clasa a XII-a, simulările la Limba şi literatura română în 2 martie, la Limba şi literatura maternă în 3 martie şi la proba obligatorie a profilului – Matematică sau Istorie – în data de 4 martie. Liceenii de clasa a XII-a au un examen în plus, în data de 6 martie: simulare la proba la alegere a profilului şi specializării (Fizică, Chimie, Biologie, Informatică, Geografie, Logică, Argumentare şi Comunicare, Psihologie, Economie, Sociologie şi Filosofie). Atât elevii de clasa a XI-a, cât şi cei de a XII-a vor afla notele pe care le-au obţinut la simulări în data de 12 martie.
Programa la Limba şi literatura română şi Matematică
Potrivit programei la Limba şi literatura română, elevii primesc la simulare aceleaşi subiecte pe care le vor avea de rezolvat şi în vară, la examenul de Bacalaureat, cu mici excepţii. Astfel, printre cerinţele de la simulare nu se vor regăsi reguli ale monologului, reguli şi tehnici de construire a dialogului, stiluri funcţionale adecvate situaţiei de comunicare, rolul elementelor verbale, paraverbale şi nonverbale în comunicarea orală; textul dramatic postbelic; limbajul literaturii, limbajul cinematografic, limbajul picturii sau limbajul muzicii; simbolismul, perioada interbelică şi nici cea postbelică, curente literare româneşti în context european; autorii canonici: George Bacovia, Lucian Blaga, Tudor Argehzi, Ion Barbu, Camil Petrescu şi Eugen Lovinescu.
Referitor la simularea la Matematică, sunt exceptate mai multe capitole, printre care Funcţii derivabile sau Capitolul Studiul funcţiilor cu ajutorul derivatelor. Liceenii de la modulul tehnologic nu vor primi la simulare capitolul Inele de polinoame cu coeficienţi într-un corp comutativ sau capitolul Aplicaţii ale integralei definite. Aceştia nu vor primi nici metoda Cramet de rezolvare a sistemelor liniare din capitolul Sisteme de ecuaţii liniare. Elevii care susţin simularea la Matematică, modulul pedagogic, trebuie să ştie că miercuri, 4 martie, nu vor avea de rezolvat exerciţii din structurile algebrice. Totodată, din programă sunt exceptate sisteme de ecuaţii liniare cu cel mult 3 necunoscute şi forma matriceală a unui sistem liniar şi aplicaţii: ecuaţia unei drepte determinate de două puncte distincte, aria unui triunghi şi caracterizarea coliniarităţii a trei puncte în plan din capitolul Sisteme de ecuaţii liniare.
Este al doilea an consecutiv în care Ministerul Educaţiei Naţionale desfăşoară simulări la nivel naţional. În mai multe şcoli din judeţul Sibiu, orarul elevilor care nu susţin simulări va fi decalat, pentru ca sălile de curs să rămână libere pentru pretestări.