Avertisment foarte serios de la Poliția Rutieră
Conform mesajelor de atenţionare referitoare la apariţia ploilor, Poliția Rutieră recomandă conducătorilor auto să ruleze cu viteză redusă, adaptată în funcţie de condiţiile meteo-rutiere, să ţină cont de fenomenul de acvaplanare şi să mărească distanţa în mers între autovehicule. Pietonilor, le recomandă să fie atenţi în trafic, să nu traverseze strada în grabă şi să se asigure temeinic înainte de a se angaja în traversarea drumului public. Traversarea străzii se face numai prin locurile special amenajate şi pe culoarea verde a semaforului electric, acolo unde există.