Fost antrenor al Gazului Metan, debut victorios la naționala de tineret a României
Naţionala Under 21 a României a trecut la scor de neprezentare de reprezentativa similară a Islandei într-un meci amical disputat la Tîrgu Mureş. Cristi Dulca a reuşit să debuteze cu dreptul pe banca "tricolorilor" datorită "dublei" lui Puşcaş şi golului lui Mitriţă. România a deschis scorul încă din minutul 9, cînd George Puşcaş a fost găsit bine la marginea careului, de unde a preluat perfect şi l-a executat din interiorul careului pe portarul islandezilor. Pe lista marcatorilor şi-a trecut numele şi Alexandru Mitriţă, care a reuşit, în minutul 48, să treacă printre doi adversari, iar apoi l-a învins din 14 metri pe Gal. Recitalul a fost încheiat de acelaşi Puşcaş care a stabilit scorul final, în minutul 51, cînd a fost găsit bine pe un culoar liber şi din 10 metri a înscris superb cu exteriorul la colţul lung. Marcatorii partidei au fost înlocuiţi în minutul 71 de Tudorie, respectiv Ivan. "Sînt mulţumit şi de scor şi de atitudine. E foarte bine că am cîştigat la debut. Îmi doresc să menţinem aceeaşi atitudine în joc. Am încercat să rulez tot lotul, ne-a permis şi scorul. Sper să rămînem în continuare modeşti şi să continuăm cu victorii. Mai avem un meci cu Cipru, după care vor începe meciurile oficiale. M-aş bucura ca toţi jucătorii mei să ajungă la echipa naţională mare. Puşcaş e un jucător în creştere. Antrenamentele sînt la superlativ la Inter, e un băiat serios. Eu l-am desemnat pe Cojocaru căpitan", a spus Cristi Dulca la Digisport.