Rușinos: Gaz Metan Mediaș este pe ultimul loc în acest clasament
Punctul obţinut, sâmbătă, la Craiova, este abia al şaselea cucerit de medieşeni în deplasare, în acest sezon de Liga I. Gaz Metan ocupă ultimul loc în acest clasament. Gaz Metan este echipa cu cele mai puţine puncte cucerite în deplasări, în actuala ediţie a Ligii I. Fotbaliştii medieşeni au cucerit doar 6 puncte pe alte terenuri, aici incluzându-l şi pe cel din jocul de la Craiova, de sâmbătă, terminat la egalitate, scor 1-1. Gaziştii au început în forţă sezonul, cu o victorie clară la Botoşani, scor 3-0, însă după aceea au devenit victime sigure pe terenul altor formaţii. În afara succesului din etapa inaugurală a acestei ediţii şi a remizei din Bănie, medieşenii au mai luat câte un punct în partidele din Giuleşti (1-1, etapa a III-a) şi de la Galaţi (1-1, etapa a XII-a). Locurile 16 şi 17 ale acestui clasament sunt ocupate de Ceahlăul Piatra Neamţ şi Oţelul, ambele cu câte 8 puncte, "U" Cluj are 9 puncte, iar FC Braşov, 10. La polul opus se situează Steaua şi Petrolul, ambele cu câte 22 de puncte. Pe 3 e Viitorul, iar în imediata vecinătate a podiumului se situează CFR Cluj, adversara gaziştilor de joi, cu 16 puncte.