De aceea, una dintre principalele alegeri ale băieților, de exemplu, este ”meseria” de constructor. Încă de mici, băiețeilor le place să construiască diferite lucruri, fie că este vorba despre construcții ”elaborate” cu cuburi de construcție,sau construcții din nisip sau din pământ. În mod special, acum că vremea se va încălzi și va fi tot mai frumos afară, copii vor petrece tot mai mult timp în aer liber, iar jucăriile de exterior sunt o algere foarte potrivită. De exemplu, tractorul Clas Arion este un tractoraș cu pedale, potrivit pentru copii cu vârsta cuprinsă între 2-5 ani. Cu acest tractoraș se pot juca în nisip, la locurile de joacă special amenajate pentru copii sau oriunde în aer liber. Tractorul are remorcă, retroexcavator și un încărcător frontal, pentru transporta diferite greutăți sau materiale, perfect pentru construcțiile pe care cei mici ar dori să le facă. În plus, la fel ca în cazul unui tractor adevărat, roțile pot fi controlate cu ajutorul volanului.
Jucăriile cu pedale sunt potrivite pentru că ajută la dezvoltarea musculaturii picioarelor și îi încurajează pe copii să facă mișcare. De aceea, chiar dacă jucăriile motorizate au și ele avantajele lor, orice copil ar trebui să aibă cel puțin o jucărie cu pedale.
Articol realizat în colaborare cu magazinul de jucării online ToysMall.ro