Centrul de Informare și Asistență în Afaceri InfoBiz a organizat la finalul săptămânii trecute o întâlnire cu cetățenii din Ocna Sibiului care își propun să acceseze fonduri europene. Evenimentul, al doilea organizat de Centrul InfoBiz pe această temă, face parte din campania intitulată „Cu bani europeni pe drumul spre succes!“, prin care organizația își propune să informeze cetățenii și autoritățile publice locale asupra noilor oportunități de finanțare europeană pentru perioada 2014-2020. Participanții la eveniment au fost interesați de accesarea fondurilor europene nerambursabile pentru dezvoltarea turismului, modernizarea exploatațiilor agricole și înființarea de grădinițe. Experții Centrului InfoBiz au oferit celor prezenți detalii despre proiectele care vor putea fi finanțate cu bani de la Uniunea Europeană, precum și recomandări cu privire la acțiunile pe care trebuie să le inițieze pentru a îndeplini criteriile de eligibilitate atât ale proiectului, cât și ale solicitantului. Ocna Sibiului, declarată stațiune balneo–climaterică încă de la jumătatea secolului al-XIX-lea, a cunoscut în ultimii ani o transformare importantă cu sprijinul fondurilor europene nerambursabile. Trecerea într-o nouă etapă de dezvoltare a stațiunii este iminentă și ea poate fi susținută tot prin bani de la Uniunea Europeană. Programul Operațional Regional 2014-2020, prin axele prioritare 2 și 7, sprijină atât inițiativele private, cât și cele publice care vizează valorificarea potențialului turistic. „România are o treime din izvoarele termale şi minerale din Europa. Aproximativ 1 milion de turiști, dintre care 10% turiști străini vin anual în stațiunile balneare din țara noastră. Turismul balnear trebuie să redevină o marcă înregistrată a României! Investițiile în sectorul turismului vor determina apariția unor oportunități de dezvoltare de noi afaceri, creșterea numărului de locuri de muncă și a standardelor de calitate din acest domeniu. Fondurile europene nerambursabile reprezintă șansa țării noastre de a atinge excelența în domeniul turismului balnear“, a declarat președintele Centrului InfoBiz, Ciprian Faraon.
Fondurile europene, o șansă pentru Ocna Sibiului și județul Sibiu