Minor pe bicicletă, lovit de un șofer neatent
Luni, 4 mai 2015, în jurul orei 12.30, IPJ Sibiu a fost sesizat telefonic cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Orlat. La faţa locului, din primele cercetări efectuate, poliţiştii rutieri au stabilit faptul că accidentul s-a produs în următoarele împrejurări: un conducător auto (23 de ani, domiciliat în Orlat) în timp ce conducea autoturismul pe strada Poieniţei din localitate, nu s-a asigurat suficient la executarea unui viraj spre dreapta şi a acroşat un biciclist care circula pe partea dreaptă, având aceeaşi direcţie de deplasare. În urma accidentului minorul în vârstă de 14 ani, aflat pe bicicletă a fost rănit, fiind transportat la spital.