A depășit o căruță și a intrat direct într-o autoutilitară

În data de 8 iunie 2015, în jurul orei 9.30, pe DJ 106, la ieşire din localitatea Agnita, un braşovean în vârstă de 42 de ani, în timp ce conducea o autoutilitară de marfă spre Sighişoara, pe o porţiune de drum în curbă la dreapta, a efectuat depăşirea neregulamentară a unui atelaj hipo, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu o altă autoutilitară de marfă condusă regulamentar din sens opus de către un bărbat domiciliat în localitatea Agnita, în vârstă de 47 de ani. În urma impactului, cei doi conducători auto au suferit răni uşoare şi au fost transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean Sibiu pentru investigaţii medicale suplimentare. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Un produs Blogger.