Compartimente de Urologie și Endoscopie la Spitalul Municipal Mediaș

Conducerea Spitalului Municipal Mediaș propune înființarea unui compartiment de Urologie și a unuia de Endoscopie. Consilierii locali din Mediaș trebuie să își dea acordul în privința înființării acestor noi compartimente, în cadrul ședinței Consiliului Local din această lună. Potrivit conducerii Spitalului Municipal Mediaș, Compartimentul de Urologie va putea fi înființat în urma transformării unui număr de 5 paturi, respectiv două saloane, din cadrul Secției Chirurgie. În motivarea înființării Compartimentului de Urologie, conducerea Spitalului Municipal Mediaș menționează faptul că în Policlinica Mediaș funcționează un cabinet privat cu specialitatea Urologie, care pe parcursul ultimilor 3 ani a efectuat un număr de aproximativ 5.000 de consultații, din care peste 2.000 de cazuri au fost redirecționate către Spitalul Clinic Județean Sibiu pentru intervenții de specialitate. De asemenea, adresabilitatea, atât în cazul Compartimentului de Urologie, cât și în cazul celui de Endoscopie este mare, având în vedere faptul că spitalul din Mediaș deservește aproximativ 100.000 de persoane. Nu în ultimul rând, conducerea Spitalului Municipal Mediașîși asumă responsabilitatea în vederea achiziționării aparaturii necesare funcționării Compartimentului de Urologie.
Un produs Blogger.