Revine Gheorghe Roman în PNL? Ce spune președintele PNL Mediaș
Nu s-a discutat despre revenirea deputatului Gheorghe Roman în Partidul Național Liberal. Președintele interimar al PNL Mediaș, Dan Voinea, a declarat marți în cadrul unei conferințe de presă că în cadrul organizației nu s-au pronunțat nume în privința revenirilor în partid, fiind discutate doar unele principii. De asemenea, Voinea a precizat că pentru revenirea în partid a unui membru, este nevoie de acceptul organizației de unde respectiva persoană a plecat. "În cadrul organizației PNL Mediaș nu s-a discutat niciun nume. S-au discutat niște principii. Protocolul de fuziune dintre PNL și PDL presupune ca o eventuală revenire într-unul din cele două partide să se facă numai prin organizația din care a plecat, nu prin altă organizație", a spus Dan Voinea, președintele interimar al PNL Mediaș.