Surprize la Festivalul "Mediaș Cetate Medievală 2015"
După Bistrița, Braşov şi Cluj-Napoca, municipiul Mediaş va găzdui în perioada 19-21 iunie 2015 în cadrul celui mai important festival al verii “Mediaş Cetate Medievală - târg de meşteşuguri vii” ediţia a XI-a, “Caravana Artei și Meşteşugului”. Inițiativa venind din partea Direcţiei pentru Cultură Mediaş în colaborare cu Breasla Meşteşugarilor, are ca scop celebrarea “Zilei Mondiale a Artei şi Meşteşugului”. Manifestarea va fi găzduită în centrul oraşului - Piaţa Regele Ferdinand I, prezentând ateliere deschise ale meşteşugarilor, cu demonstraţii şi programe pentru copii unde cei doritori vor putea să se inițieze în tainele unor meserii precum ţesutul la război, suflatul sticlei, pictură, olărit sau prelucrarea metalelor. Programul zilnic al activităților pentru copii, respectiv a demonstrațiilor este dimineața între orele 11-12 şi după masa între 14-16. Pe lângă târgul meşteşugarilor, vor putea fi găsite bunătăți preparate după rețete tradiționale, afumături, specialități de brânză şi caşcaval, dulciuri, jucării şi podoabe. Dintre noutăţile oferite publicului larg în cadrul evenimentului amintim inaugurarea unei Galerii de Artă în incinta curţii Bibliotecii municipale ”Stephan Ludwig.Roth” și vernisarea unei expoziţii în cadrul acesteia, precum şi două expoziţii stradale,,Icoane în straie româneşti”, autor Nicu Cociorvă din Bacău și ”Porţile secuieşti - patrimoniu şi identitate” a lui Kovács Piroska, amplasate în Piata Regele Ferdinand". AICI găsiți programul complet din acest an al Festivalului Mediaş-Cetate Medievală.