Trimiterea în judecată a consilierilor locali din Mediaș nu este sustenabilă. Imaginea PNL Mediaș este afectată

Trimiterea în judecată a consilierilor locali din Mediaș în cazul Gospodăria Comunală nu este sustenabilă. Noul președinte interimar al Partidului Național Liberal Mediaș, Dan Voinea, a declarat marți în cadrul unei conferințe de presă că din punctul său de vedere, consilierii locali trimiși în judecată în acest caz nu au făcut altceva decât să fie de acord cu propunerea de a deveni majoritar Consiliul Local Mediaș în cadrul Gospodăriei Comunale. Tocmai de aceea, Voinea consideră puțin sustenabilă primiterea în judecată a peste trei sferturi din Consiliul Local Mediaș. "Desigur că imaginea partidului este afectată, deși dacă este să îmi exprim o părere personală în ceea ce privește trimiterea în judecată a consilierilor locali referitor la o finanțare pe care ai făcut-o pentru o unitate unde ai vrut să ai vrut să devii acționar majoritar, nu mi se pare extraordinar de sustenabilă acțiunea de trimitere a lor în judecată", a prezizat președintele interimar al PNL Mediaș, Dan Voinea.
Un produs Blogger.