280 de adulți și copii au fost consultați gratuit, la Tîrnava
Aproape 300 de copii și adulți cu venituri reduse din comuna Tîrnava au beneficiat de consultații medicale gratuite timp de două zile. Zeci de medici și studenți voluntari de la universitățile de specialitate din București, Brașov și Târgu Mureș au fost la Tîrnava și timp de două zile, au consultat nu mai puțin de 280 de adulți și copii din comună. Medicii au oferit apoi diferite recomandări și tratamente pediatrice, oftalmologice, neurologice, cardiologice sau stomatologice. Acțiunea a fost organizată în cadrul proiectului „Împreună pentru Sănătatea Rurală”, în parteneriat cu Asociația OvidiuRo și face parte din componenta de sănătate a programului “Fiecare Copil în Grădiniță, implementat în Sibiu din anul 2010. Programul aduce copiii săraci la grădiniță, prin oferirea de tichete sociale în valoare de 50 de lei/lună, condiționată de prezența zilnică a micuților la grădiniță. „Pentru noi este foarte important ce s-a întâmplat în aceste două zile și ce se întâmplă din 2013, de când Tîrnava beneficiază de programul Fiecare Copil în Grădiniță. Educația și sănătatea sunt pilonii principali pe care ne putem dezvolta comunitatea, iar copiii, evident, sunt viitorul ei. Este important să îi aducem la grădiniță pe copiii săraci și să fie și sănătoși pentru a putea face asta – iar aici cred că părinții trebuie educați, astfel încât atitudinea și comportamentul lor să se modifice. Iar judecând după prezența în număr mare la Caravană, zilele acestea, cred că sunem pe drumul cel bun.” a declarat primarul din Tîrnava, Norbert Pleiner.