Doi șoferi răniți într-un accident rutier

Miercuri dimineața în jurul orei 7, pe DN 1, la intrarea în localitatea Avrig s-a produs un accident rutier în urma căruia două persoane au fost rănite. Accidentul s-a produs în următoarele împrejurări: un bărbat în vârstă de 57 de ani, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice (0,37 mg/l alcool pur în aerul expirat) conducea o autoutilitară pe drum adiacent drumului naţional, iar la intrarea în DN 1 nu s-a asigurat şi a pătruns fără a acorda prioritate de trecere unui autoturism care circula regulamentar, autoturism condus de un bărbat în vârstă de 37 de ani. În urma coliziunii celor două autoturisme a rezultat vătămarea corporală a ambilor conducători auto. Poliţiştii rutieri continuă cercetările în acest caz.

Un produs Blogger.