Toţi şoferii vor fi obligaţi să aibă aşa ceva în autoturisme

O nouă reglementare a Uniunii Europene obligă şoferii din statele membre să aibă în maşină Cartea de Salvare la Bord. Este vorba despre o pagină unde salvatorii pot găsi o schemă cu locurile în care se află airbagurile, bateria, dar şi punctele de rezistenţă ale caroseriei. Decizia vine pentru a uşura munca echipelor de urgenţă care nu cunosc maşina şi care se află contra cronometru pentru a salva victimele. Cartea este deja folosită în Germania, iar autorităţile spun că dacă ar exista în toate maşinile, 2.500 de persoane ar fi salvate anual în UE pentru că reduce cu 30% timpul de descarcerare. Legea obligă producătorii auto să publice pe site aceste cărţi, dar acum pot fi găsite pe site-ul Automobil Clubul Român. Acestea trebuie tipărite şi puse în parasolar, alături de abţibildul ACR. Potrivit ACR, o “Carte de Salvare la Bord” standardizată, în format A4, ce cuprinde informaţii cu privire la localizarea armăturilor cabinei, rezervorului de combustibil, a bateriei, a airbag-urilor, a generatoarelor de gaz, a unităţilor de control etc, precum şi informaţiile referitoare la precizarea punctelor adecvate de tăiere, trebuie utilizată la nivelul întregii Europe. „Pentru a fi cât mai accesibilă echipajelor de salvatori, «Cartea de Salvare la Bord» trebuie să fie plasată, în fiecare autoturism, în spatele parasolarului din dreptul conducătorului auto”, se arată pe csb.acr.ro.
Un produs Blogger.