Consilierii medieșeni pregătesc ședința lunii august
Consilierii locali medieşeni au început ședințele comisiilor de specialitate în vederea avizării proiectelor de hotărâre care vor fi discutate la ședința din această lună a Consiliului Local. Pe ordinea de zi sunt înscrise până în acest moment un număr de 19 proiecte de hotărâre. Un prim proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi se referă la aprobarea studiului pentru „Planul de mobilitate urbană durabilă al municipiului Mediaş”, iar un alt proiect aflat pe ordinea de zi se referă la aprobarea Indicatorilor tehnico – economici actualizaţi pentru obiectivul de investiţii „Extindere şi etajare anexă Şcoala Gimnazială Cireşarii Mediaş”. Consilierii locali medieșeni vor analiza în cadrul ședinței de luni și proiectul de hotarâre privind comandarea întocmirii proiectului faza Expertiză Tehnică şi Documentaţie de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii privind obiectivul de investiţie „Modernizarea / Reabilitarea infrastructurii de transport public, precum şi a infrastructurii rutiere pe coridoarele deservite de transportul public’’. Ședința din această lună a Consiliului Local Mediaș este programată luni, 17 august 2015, ora 15, și se va desfășura în Sala "Daniel Thellman" a Primăriei.