Viorel Pasc: Îl susțin pe Gheorghe Roman pentru funcția de primar al Mediașului
Directorul Centrului Mediaș al Alma Mater Sibiu, Viorel Pasc, și-a făcut publică susținerea pentru Gheorghe Roman la funcția de primar al Mediașului. Viorel Pasc spune că dacă medieșenii doresc schimbarea orașului, atunci este nevoie să îl susțină pe Gheorghe Roman în cursa pentru Primăria Mediaș. "Și eu îl susțin pe deputatul Gheorghe Roman pentru funcția de primar al Mediașului și fac public acest lucru acum, cu multe luni înainte de alegeri. Cei care ați comentat mulți ani pe Facebook despre cum arată orașul și acum vă suciți vă doresc să rămâneți cu actualul edil mult și bine. Dacă vreți schimbare, susțineți omul cu cele mai mari șanse pentru funcția de primar al Mediașului", a spus Viorel Pasc.