enatorii vor să modifice Legea antifumat prin amendamente la proiectul de lege al Guvernului privind stabilirea condiţiilor pentru fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor din tutun şi a produselor conexe şi de modificare a Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, care pune în acord legislaţia românească cu prevederile europene. Amendamentele au fost citite în Comisia juridică de către senatorul PNL Steliana Miron, una dintre iniţiatorii acestor modificări la proiectul de lege. Alături de ea, textul a mai fost semnat de către deputaţii Daniel Fenechiu şi Răzvan Tănase. Potrivit iniţiatorilor amendamentelor, „fumatul va fi permis în camere special amenajate”, care să servească exclusiv fumatului şi activităţilor asociate fumatului, cum ar fi de exemplu consumul de cafea, băuturi calde sau băuturi răcoritoare.
Parlamentarii vor să modifice definiţia spaţiului public închis. Astfel, spaţiul public închis este, potrivit amendamentului, „orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate sau de dreptul de acces, care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este încadrat de pereţi de jur împrejur, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent, cu excepţia spaţiilor cu detinaţie locativă”.
Astfel, aceştia vor să se poată fuma şi pe terase, eliminând interdicţia de a se fuma în spaţii care au acoperiş şi doi pereţi, aşa cum este prevăzut în legea adoptată recent de Parlament şi care a intrat în vigoare în 17 martie.
Parlamentarii dau o nouă definiţie şi spaţiului închis de la locul de muncă, respectiv „spaţiul care are un acoperiş, plafon sau tavan, şi care esgte încadrat de pereţi, de jur împrrejur, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent, aflat într-un loc de muncă, astfel cum este definit în legea securităţii şi sănătăţii în muncă 319/2006, cu modificările ulterioare”.
În plus, potrivit amendamentelor, fumătorii se pot constitui în asociaţii sau cluburi de fumători care pot amenaja spaţii speciale destinate fumatului şi activităţilor asociate fumatului.