Două persoane s-au înecat după ce au căzut cu căruța într-o balastieră
O căruţă în care se aflau şase persoane s-a răsturnat, miercuri, în apă, la balastiera din Cârţa, anunță www.tribuna.ro. Două persoane au fost declarate decedate, după ce podeţul pe care l-au traversat peste balastieră a cedat. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Sibiu, Bianca Săbău, au fost găsiţi decedaţi o femeie de 18 ani şi un bărbat de 45 de ani, iar un băieţel de cinci ani şi o fetiţă de un an şi nouă luni au fost salvaţi. „6 persoane, între care 4 adulţi şi doi copii, care se aflau în căruţă, au căzut în apă. Un băiat de 5 ani, a fost scos conştient. O fetiţă de un an şi nouă luni a fost resuscitată. Aceştia au fost preluaţi de echipaje medicale. Au reuşit să se salveze alte două persoane, respectiv un bărbat şi o femeie. Din păcate, o femeie de 18 ani a decedat. A fost găsit decedat şi un bărbat de 45 de ani”, a declarat Bianca Săbău, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu. Surse oficiale au declarat că femeia decedată este mama fetiţei de un an şi nouă luni şi fiica celor două persoane care au apucat să se salveze. Aceleaşi surse au precizat că podeţul care a cedat care era format din tuburi beton cu diametru de 50 şi 150 cm, care s-a rupt, cel mai probabil din cauza debitului ridicat. Aceste tuburi s-au displocat sub greutatea căruţei, care s-a răsturnat în amonte. SURSĂ TEXT și FOTO - www.tribuna.ro