Romgaz și Lukoil au descoperit un zăcământ uriaș în Marea Neagră

Grupul petrolier rusesc Lukoil anunţă că a descoperit în jur de 32 de miliarde de metri cubi de gaze naturale în perimetrul concesionat în sectorul românesc al Mării Negre. Este al doilea zăcământ ca mărime descoperit în zonă, iar cantitatea de gaze ar acoperi întreg consumul României, timp de trei ani. Anunţul făcut de consorţiul Lukoil, Romgaz, Pan Atlantic şi confirmat de Ministerul Energiei validează aşteptările de la finalul anului trecut, când se pomenea de un zăcământ important în perimetrul Trident de la Marea Neagră. În baza  evaluarilor preliminare, rezervele de gaze evidenţiate până în prezent depaşesc 32 miliarde m.c., iar cercetarile vor continua atât prin lucrari de explorare seismica, cât şi prin noi forări cu sonda de prospecţiuni – se precizează în comunicatul ministerului, citat de agenţiile de ştiri. În 2010, Lukoil a obţinut accesul la două perimetre în apele teritoriale româneşti, Est Rapsodia şi Trident, iar Romgaz a primit o participaţie de câte 10% la ambele. În toamnă, când a fost confirmată în premieră descoperire, se vorbea de o cantitate ceva mai mică, de 30 de miliarde de metri cubi. Însă analiza în detaliu a datelor arată că zăcământul este mai mare decât se credea iniţial. Potrivit acordului de concesiune, Romgaz deţine 10% cotă de participare, Lukoil 72%, iar compania americană Pan Atlantic Petroleum 18%.
În perimetrul respectiv se fac lucrări de explorare geologică de mai bine de patru ani. Este al doilea zăcământ ca mărime, după cel din zona Neptun, unde Exxon şi OMV Petrom estimează că s-ar afla în jur de 100 de miliarde de mteri cubi. Cumulate, cele două rezerve ar acoperi consumul României pentru cel puţin 10 ani.
Un produs Blogger.