VIDEO - Senatorul medieșean Viorel Arcaș, printre inițiatorii modificărilor la Legea Antifumat: Suntem mai exagerați ca toate țările europene


Senatorii vor să modifice Legea Antifumat prin amendamente la proiectul de lege al Guvernului privind stabilirea condiţiilor pentru fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor din tutun şi a produselor conexe şi de modificare a Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, care pune în acord legislaţia românească cu prevederile europene.  Printre inițiatori se numără și senatorul medieșean Viorel Arcaș. "Această inițiativă de modificare a Legii Antifumat s-a născut din discuții cu mai mulți colegi, sunt și eu inițiator alături de colegii mei. Am fost de acord cu aceste idei. Nu vrem să ajutăm neapărat restaurantele sau terasele sau ce mai este prins la modificare, dar vreau să spun că sunt o serie de neclarități în această lege. Am spus-o și o mai spun: legea nu este făcută cum ar trebui să fie făcută. Mai mergem și noi prin alte țări și vedem unde se fumează și unde nu se fumează. La ora actuală am ajuns mai exagerați decât toate țările europene. Nu aș vrea să vorbesc aici de fumători și nefumători pentru că eu sunt fumător și nu aș vrea să se interpreteze că aș vrea să îmi fac mie un avantaj. Legat de terase, am întîlnit un caz. Omul are terasă în fața restaurantului, nu are decât peretele restaurantului, dar se lovește de alt articol care spune că pe căile de accdes la restaurant nu se fumează. Păi dacă acolo are terasa și eu trec pe acolo, i-am anulat și dreptul de a fuma pe terasă. Cu această inițiativă de modificare și cu amendamentele ce vor mai veni, eu cred că până la urmă va fi o lege care să fie acceptată atât de fumători, cât și de nefumători", a spus Viorel Arcaș.
Potrivit iniţiatorilor amendamentelor, „fumatul va fi permis în camere special amenajate”, care să servească exclusiv fumatului şi activităţilor asociate fumatului, cum ar fi de exemplu consumul de cafea, băuturi calde sau băuturi răcoritoare.  Parlamentarii vor să modifice definiţia spaţiului public închis. Astfel, spaţiul public închis este, potrivit amendamentului, „orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate sau de dreptul de acces, care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este încadrat de pereţi de jur împrejur, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent, cu excepţia spaţiilor cu destinaţie locativă”.  Astfel, aceştia vor să se poată fuma şi pe terase, eliminând interdicţia de a se fuma în spaţii care au acoperiş şi doi pereţi, aşa cum este prevăzut în legea adoptată recent de Parlament şi care a intrat în vigoare în 17 martie.  
Un produs Blogger.